Căutare

Papa Leon al XIV-lea în Turcia (fotografie din arhivă) Papa Leon al XIV-lea în Turcia (fotografie din arhivă)  (@Vatican Media)

Leon XIV va efectua o vizită în Franța între 25 și 28 septembrie 2026

Sâmbătă, 16 mai a.c., Sala de presă a Sfântului Scaun a anunțat cea de-a cincea călătorie apostolică a papei Leon al XIV-lea, care va avea loc pe 25-28 septembrie a.c., în Franța. Cu această ocazie papa va vizita, de asemenea, sediul UNESCO din Paris.

Vatican News

Papa Leon al XIV-lea va efectua o călătorie apostolică în Franța. Sâmbătă, 16 mai a.c., Sala de presă a Sfântului Scaun a anunțat că papa Leon al XIV-lea va face o vizită în Franța în ultima decadă a lunii septembrie a anului curent. ”Acceptând invitația șefului statului și a autorităților bisericești ale țării, precum și pe cea a directorului general al UNESCO”, precizează într-o declarație, directorul Sălii de presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, ”Sfântul Părinte Leon al XIV-lea va efectua o călătorie apostolică în Franța în perioada 25-28 septembrie 2026 și va vizita sediul organizației menționate”.

Aceasta va fi a cincea călătorie internațională a papei Leon, după Turcia și Liban (27 noiembrie – 2 decembrie 2025), Principatul Monaco (28 martie), Africa (13-23 aprilie) și Spania (6-12 iunie).

16 mai 2026, 12:29