Căutare

Leon al XIV-lea a lansat un ultim apel lefebvrienilor înainte de anunțata săvârșire a unui gest schismatic. Leon al XIV-lea a lansat un ultim apel lefebvrienilor înainte de anunțata săvârșire a unui gest schismatic. 

Ultimul apel al lui Leon XIV către lefebvrieni: Opriți-vă, nu sfâșiați cămașa lui Cristos!

”A sfâșia cămașa necusută a lui Cristos” printr-un gest schismatic ”este un păcat de o gravitate extremă”. Leon al XIV-lea a transmis o scrisoare superiorului Fraternității ”Sfântul Pius al X-lea” pe 29 iunie a.c., solemnitatea Sfinții Petru și Pavel, cu două zile înainte de anunțatele consacrări episcopale fără mandat pontifical, care ar constitui un nou gest schismatic.

Vatican News – 30 iunie 2026. După cum a anunțat în zilele trecute jurnaliștilor la Castel Gandolfo, papa Leon al XIV-lea a trimis un ultim apel Fraternității Sacerdotale ”Sfântul Pius al X-lea” prin care cere să nu se ajungă la consacrarea a patru noi episcopi fără mandat pontifical, consacrările fiind programate la Écône, în Elveția, pe 1 iulie 2026.

”Cu inimă de părinte”, scrie Leon al XIV-lea, ”doresc să mă adresez Dumneavoastră și, prin intermediul Dumneavoastră, episcopilor, preoților, seminariștilor și credincioșilor legați de Fraternitatea Sacerdotală «Sfântul Pius al X-lea», conștient de responsabilitatea pe care Domnul mi-a încredințat-o ca succesor al apostolului Petru. Biserica recunoaște atașamentul față de viața liturgică, angajarea privind formarea preoțească, zelul apostolic și dorința de fidelitate față de Tradiție care caracterizează multe persoane și comunități legate de această Fraternitate. Acestea au motivat atitudinea de atenție și bunăvoință pe care predecesorii mei v-au arătat-o în mod constant”.

”Cu acest spirit și copleșit de afecțiune creștină”, scrie Leon al XIV-lea, ”vă rog și vă cer din toată inima: răzgândiți-vă! Vă îndemn să luați în considerare cu atenție binele spiritual al credincioșilor pentru că actul schismatic pe care l-ați săvârși i-ar priva de primirea legitimă și în unele cazuri chiar validă a sacramentelor pe care ei le iubesc și le caută pentru propria sanctificare”.

”Biserica”, se mai citește în scrisoarea pe care papa a trimis-o în limba franceză superiorului general al Fraternității, preotului Davide Pagliarani, ”este disponibilă la un parcurs de dialog și de înțelegere pe care Duhul Sfânt poate să-l facă posibil și rodnic. Mă rog pentru voi pentru că a sfâșia cămașa necusută a lui Cristos este un păcat de o gravitate extremă. Domnul să lumineze conștiințele voastre și să retrezească inimile voastre! Prin autoritatea primită de la Cristos, cu sufletul îndurerat, dar încă plin de speranță, simt datoria de a vă cere să renunțați la planul vostru și încredințez aceste intenții Inimii Neprihănite a Mariei, Maică a bunului sfat”.

Papa, așadar, cere încă o dată lefebvrienilor să renunțe la săvârșirea faptei schismatice a consacrărilor episcopale fără mandat pontifical. În mod semnificativ, argumentul cel mai puternic folosit în scrisoare este binele sufletesc al credincioșilor din Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea, dat fiind că gestul schismatic ar face să fie ilegitime și chiar invalide unele sacramente celebrate (spovada sacramentală și căsătoria). 

30 iunie 2026, 10:49