Căutare

Omagiul a mii de credincioși adus papei emerit Benedict al XVI-lea - PHOTOGALLERY

După vizita președintelui Italiei, Sergio Matarella, și a premierului, Giorgia Meloni, luni, 2 ianuarie, circa 65 de mii de persoane i-au adus un ultim omagiu lui Joseph Ratzinger. Papa emerit va fi înmormântat în Grotele Vaticanului, în mormântul în care a fost depus inițiat, în aprilie 2005, trupul neînsuflețit al papei Ioan Paul al II-lea – după cum a confirmat directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 3 ianuarie 2022.  După beatificare, în 2011, rămășițele pământești ale papei Ioan Paul al II-lea au fost transferate din Grotele Vaticanului în capela “Sfântul Sebastian” din Bazilica San Pietro (intrând în bazilică, a doua capelă la dreapta).

Primul care a intrat, la ora 8.50, în bazilica Vaticanului –  încă închisă publicului și cu luminile stinse – a fost președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Alături de el se afla fiica sa, Laura. Ei s-au oprit pentru câteva momente lângă trupul papei emerit, cu mâinile împreunate, pentru a se ruga și a aduce un omagiu lui Benedict al XVI-lea.  

Succesiv a sosit premierul Italiei, Giorgia Meloni, subsecretarul președinției Consiliului, Alfredo Mantovano, și ministrul Agriculturii, Francesco Lollobrigida. După semnul crucii și o îngenunchere, s-au așezat într-una din cele patru bănci laterale pentru a se reculege în rugăciune. De cealaltă parte se aflau cardinalul Michael Harvey, arhiparohul bazilicii papale Sfântul Paul din afara  Zidurilor, și câteva călugărițe care recitau în șoaptă rugăciunea Rozariului. Cardinalul Mauro Gambetti, arhiparohul bazilicii Sfântul Petru,  era de asemenea prezent. Luni dimineață, când trupul neînsuflețit al papei emerit a fost depus în bazilica San Pietro, cardinalul Gambetti a prezidat ritul specific acestui moment, care a durat de la ora 7.15 la 7.40.  

Amintim că trupul neînsuflețit al papei emerit  a fost transferat luni dimineață (2 ianuarie a.c.) de la Mănăstirea Mater Ecclesiae în bazilica San Pietro, fiind depus la Altarul Confesiunii, unde va rămâne expus până joi, 5 ianuarie, ziua înmormântării, care va avea loc în Piața San Pietro, cu începere de la ora locală 9.30. Sfânta Liturghie de înmormântare și ritul „ultima commendatio et valedictio”, adică ritul ultimei recomandări şi al ultimului rămas bun vor fi prezidate de papa Francisc.

La Sfânta Liturghie vor participa delegații oficiale din Italia și Germania și delegații ecumenice.

Vizita credincioșilor care vor să aducă un ultim omagiu papei Benedict al XVI-lea continuă marți, 3 ianuarie, și miercuri, 4 ianuarie. Bazilica este deschisă de la ora 7 până la ora 19.

 

03 ianuarie 2023, 12:15