"Universalitatea mântuirii": a treia predică din Advent, în Vatican, cu papa Leon XIV

Vatican News
19 decembrie 2025. Predicatorul a amintit că primele două meditații ale acestui Advent au avut în centru Parusia Domnului, întoarcerea Sa glorioasă la sfârșitul timpurilor și responsabilitatea de a reconstrui împreună casa Domnului, "recunoscând că orice reînnoire autentică a Bisericii trece prin capacitatea de a accepta diferențele, fără a ceda iluziei uniformității, purtând împreună greutatea comuniunii chiar și atunci când vocile nu sunt imediat de acord".

În cea de-a treia meditație, părintele Pasolini a ales să-și îndrepte privirea spre o a treia "mișcare a harului": manifestarea universală a mântuirii. Observând că nu este lipsit de semnificație faptul că Poarta Sfântă se închide pe 6 ianuarie, în solemnitatea Epifaniei Domnului, predicatorul a evidențiat: "În ziua în care Biserica sărbătorește manifestarea lui Cristos tuturor popoarelor, călătoria jubileului se încheie și ea odată cu închiderea Porții Sfinte. Coincidența este semnificativă: în timp ce o poartă vizibilă se închide, se afirmă cu tărie că mântuirea lui Cristos rămâne definitiv deschisă tuturor."

Totodată, predicatorul Casei Pontificale a explicat că atât Jubileul cât și Nașterea Domnului ne pun în fața aceleiași provocări: "să recunoaștem venirea lui Cristos în umanitatea noastră ca pe o lumină care trebuie primită, răspândită și oferită lumii". "Miza" –  a continuat –  "este catolicitatea Bisericii, în sensul său dublu și inseparabil: pe de o parte, a poseda plenitudinea lui Cristos; pe de altă parte, a o trimite către întreaga umanitate, fără excepție sau excludere. Aceasta este speranța pe care dorim să o contemplăm: o mântuire cu adevărat universală".

Împărțită în cinci părți, cea de-a treia Predică a scos în evidență importanța de a fi disponibili față de venirea lui Cristos, Lumina cea adevărată, o lumină definită ca fiind  "necesară și frumoasă, dar și exigentă", care "demască prefăcătoria, scoate la iveală contradicțiile, ne obligă să recunoaștem ceea ce am prefera să nu vedem". "De aceea" – a explicat predicatorul – "o evităm adesea, prin refugierea în siguranța întunericului care ne protejează".

Părintele Pasolini  a mai spus că întruparea "este eliberatoare tocmai pentru că distruge orice moralism și ne spune că Dumnezeu este mai interesat de adevărul nostru decât de bunătatea superficială. A pregăti calea Domnului înseamnă, în esență, a umbla în adevăr, cu sinceritate și fără teamă".

În a doua parte a predicii, intitulată: Cei care caută găsesc, părintele Pasolini s-a oprit asupra importanței de a fi sinceri, de a pregăti – și chiar de a urma – calea Domnului, spunând că o modalitate sigură este cea a magilor, "care au pornit de departe urmând cea mai exigentă lege dintre toate: legea dorinței". "În acest fel" –  a continuat – "magii ne arată că, pentru a primi lumina Crăciunului, este necesară o anumită distanță, uneori chiar un avânt", pentru a recunoaște semnele noi prin care Dumnezeu se face prezent în viața lumii.

Prelatul a explicat că, adesea, tocmai ceea ce vine "de departe" – o voce periferică, o întrebare neașteptată, o rană în lume – este ceea ce redă profunzimea și adevărul privirii noastre. "În ziua de Crăciun" – a explicat  – "sărbătorim faptul că lumina a pătruns în lume; la Epifanie, ne amintim că această lumină nu se impune, ci se lasă recunoscută. Este o lumină adevărată și puternică, dar se manifestă într-o poveste încă marcată de întuneric și căutare. Epifania înseamnă manifestare: nu o strălucire orbitoare, ci o prezență care se oferă celor care sunt dispuși să se pună în mișcare. Nu toată lumea o vede în același mod, nu toată lumea o recunoaște în același timp. Lumina lui Cristos se lasă întâlnită de cei care acceptă să iasă din ei înșiși, să pornească într-o călătorie, să caute ".

În cea de-a treia parte a predicii, intitulată: Rămânerea pe loc, părintele Roberto Pasolini a atras atenția asupra pericolului reprezentat de modalitatea subtilă de a evita căutarea lui Cristos, "nu prin opoziție, ci prin rămânerea pe loc", explicând: "Nu este vorba de a-l respinge sau nega în mod deschis, ci mai degrabă de a nu porni în călătorie. Este ispita de a te acomoda într-o poziție care pare liniștitoare, alcătuită din certitudini și obiceiuri consacrate, dar care, în timp, riscă să devină o formă de imobilitate interioară. Un loc care pare să te protejeze, dar care te izolează încetul cu încetul, adesea fără ca tu să-ți dai seama".

Intitulată: Ridică-te și strălucește, cea de-a patra parte a meditației evidențiază faptul că atitudinea magilor este diferită de cea a lui Irod și a curții sale: "...ei sunt călători neînfricați care, chiar fără să cunoască Scripturile lui Israel, par să întruchipeze spiritul cel mai autentic al acestora. Deja profeții, în perioada dificilă a întoarcerii din exil, îndemnau poporul să pornească din nou la drum, când speranțele pentru un viitor diferit păreau încă îndepărtate și aproape imposibile".

Predicatorul Casei Pontificale a subliniat importanța, pentru Biserică, a dublei mișcări caracteristică magilor: ridicarea și închinarea, spunând: "Ea este chemată să se miște, să iasă în lume, să întâlnească oameni și situații care sunt îndepărtate de ea. Dar este chemată și să știe când să se oprească, să-și coboare privirea, să recunoască că nu totul îi aparține sau poate fi controlat de ea. Numai astfel darul mântuirii poate deveni universal: în măsura în care Biserica acceptă să renunțe la propriile siguranțe și să privească cu respect viața celorlalți, recunoscând că și acolo, adesea în moduri neașteptate, poate apărea ceva din lumina lui Cristos.

Cea de-a cincea parte a predicii: Descoperirea de sine, a pus în lumină chemarea Bisericii de a oferi lumii lumina lui Cristos, însă "nu ca pe ceva care trebuie impus sau apărat, ci ca pe o prezență care trebuie oferită, permițând tuturor să se apropie de ea printr-o călătorie similară cu cea a magilor". "Ei" – a spus predicatorul –  "au pornit dintr-o dorință, s-au angajat într-o călătorie, au întâlnit întrebări și incertitudini și abia la sfârșit l-au recunoscut pe Cristos și, în fața lui, s-au descoperit pe ei înșiși".

"În această perspectivă" – a continuat – "misiunea nu constă în a forța întâlnirea, ci în a o face posibilă. A oferi lumină înseamnă a păstra spațiul pentru căutare, a permite dorinței să se pună în mișcare, a însoți fără a anticipa răspunsurile. Astfel, întâlnirea cu Cristos nu șterge umanitatea celor care îl caută, ci o scoate la lumină și o împlinește.

Dacă avem curajul să oferim lumii o mărturie atât de simplă și de luminoasă, putem experimenta ceea ce profetul Isaia anunță ruinelor Ierusalimului: un oraș chemat să devină un loc de atracție pentru toate popoarele".

"O Biserică care oferă prezența lui Cristos tuturor nu își însușește lumina Lui, ci o reflectă" – a spus în încheiere predicatorul Casei Pontificale. "Ea nu se plasează în centru pentru a domina, ci pentru a atrage. Și tocmai din acest motiv, ea devine un loc de întâlnire, unde fiecare poate să-L recunoască pe Cristos și, în fața Lui, să redescopere sensul propriei vieți.

Această perspectivă ne obligă să regândim multe dintre obiceiurile noastre misionare. Adesea ne imaginăm că evanghelizarea înseamnă a aduce ceva ce lipsește, a umple un gol, a corecta o greșeală. Epifania indică o altă cale: aceea de a-i ajuta pe ceilalți să recunoască lumina care deja locuiește în ei, demnitatea pe care deja o posedă, darurile pe care deja le dețin. Nu noi îl dăm pe Cristos lumii, ca și cum am avea drepturi exclusive asupra lui. Suntem chemați să facem prezența lui vizibilă cu atâta claritate și adevăr încât fiecare să poată recunoaște în el sensul propriei existențe.

Acest lucru nu relativizează adevărul lui Cristos și nu reduce Evanghelia la o apreciere generică a umanității. Dimpotrivă, ia în serios catolicitatea Bisericii în sensul său cel mai profund: să-L păzească pe Cristos pentru a-L oferi tuturor, cu încrederea că frumusețea, bunătatea și adevărul sunt deja prezente în fiecare persoană, chemată să se împlinească și să-și găsească sensul deplin în El. Adevărata lumină a Crăciunului luminează fiecare persoană tocmai pentru că este capabilă să-i reveleze fiecăruia adevărul său, chemarea sa, asemănarea sa cu Dumnezeu".