Leon XIV a aprobat o Comisie curială privind Inteligența Artificială
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
18 mai 2026 – Vatican News. Leon al XIV-lea a aprobat instituirea unei Comisii interdepartamentale privind Inteligența Artificială, înființată de prefectul Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale, cardinalul Michael Czerny: a comunicat sâmbătă, 16 mai a.c., Departamentul menționat.
Aprobarea nou-înființatei Comisii, aflăm dintr-un ”Rescriptum ex audientia Sanctissimi”, papa a luat în considerare trei aspecte decisive: dezvoltarea fenomenului Inteligenței Artificiale (IA) și cele mai recente accelerări în folosirea generală a acesteia; potențialele efecte ale IA asupra ființei umane și a umanității în ansamblul ei; în fine, preocuparea Bisericii privind demnitatea ființei umane, mai ales în legătură cu dezvoltarea ei integrală.
Din Comisia menționată vor face parte reprezentanți ai Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale, ai Departamentului pentru doctrina credinței, ai Departamentului pentru cultură și educație, ai Departamentului pentru comunicare, ai Academiei pontificale pentru viață, ai Academiei pontificale de științe și ai Academiei pontificale de științe sociale.
Coordonarea activității Comisiei este încredințată pentru un an, cu posibilitatea reînnoirii mandatului, Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale, urmând ca după această perioadă coordonarea să fie încredințată tot pentru o perioadă de un an unei instituții participante.
În fine, se stabilește că instituției coordonatoare îi revine îndatorirea de a facilita colaborarea și schimbul informațiilor referitoare la activitățile și proiectele despre Inteligența Artificială, inclusiv politicile de folosire a acesteia în interiorul Sfântului Scaun, promovând dialogul, comuniunea și participarea.
Comunicarea privind aprobarea Comisiei a fost transmisă pe 12 mai a.c. de cardinalul Michael Czerny (S.I.) și a fost publicată pe 16 mai a.c. de Sala de presă a Sfântului Scaun.
De amintit, în acest context, că Departamentele pentru doctrina credinței și pentru cultură și educație au publicat în 28 ianuarie 2025 documentul ”Antiqua et Nova”, o notă privind raportul dintre formele de inteligență artificială și inteligența umană.
Mai recent, Leon al XIV-lea a înfruntat provocările Inteligenței Artificiale în Mesajul său pentru Ziua mondială a comunicațiilor sociale din 2026, care s-a marcat duminică 17 mai a.c. în mai multe țări. Subliniind această importantă Zi pastorală, papa a spus: ”În această epocă a inteligenței artificiale, îi încurajez pe toți să se angajeze în promovarea unor forme de comunicare care să respecte întotdeauna adevărul uman, spre care trebuie orientată orice inovație tehnologică”.