Scriitorul român Mircea Cărtărescu: Realitatea este unul dintre vise
Cetatea Vaticanului – Eugenio Murrali
Vatican News – 2 iulie 2026. Realitatea este un sistem infinit de semne și depășește cu mult aparențele în romanele pline de imaginație ale lui Mircea Cărtărescu. Autorul, unul dintre cei mai importanți prozatori români, a participat la întâlnirea Papei Leon al XIV-lea cu un grup de scriitori, care a avut loc în Vatican, miercuri, 24 iunie, în Sala adiacentă Aulei Paul al VI-lea.
Lumea reală, transfigurată până la nivelul viziunii și al visului, străbate operele sale. Cu trilogia "Orbitor" (1996-2007), publicată în Italia de Editura Voland cu titlul "Abbacinante. L’ala sinistra", Cărtărescu a fost recunoscut ca una dintre cele mai semnificative voci ale contemporaneității. Atenția sa față de diversele dimensiuni ale umanului este atestată și de alte opere, precum "Nostalgia" (Editura Voland) sau "Melancolia" (Editura La nave di Teseo).
Frumusețea este adevăr
În discursul din 24 iunie a.c., Papa Leon al XIV-lea a afirmat că scrisul este "un act de adevăr, de dezvăluire". Cărtărescu pornește de la aceste cuvinte și citează celebra "Odă unei urne grecești" (Ode on a Grecian urn) de John Keats: "Frumusețea este adevăr, adevărul este frumusețe", spunând: "Sunt pe deplin de acord cu ceea ce a afirmat Sanctitatea Sa în mesajul adresat scriitorilor, pe care l-am apreciat foarte mult. Aș spune că am scris întotdeauna pentru binele umanității, pentru binele oamenilor, pentru fiecare în parte dintre cititorii mei și chiar pentru cei care, deocamdată, nu mă citesc, pentru că, așa cum spunea Dostoievski, frumusețea va salva lumea". Pentru scriitor, de fapt, frumusețea nu oferă hrană și nici mijloace de subzistență, ci oferă "un scop pentru a trăi".
Un gest de umanitate
Și apelul la umanitate al Papei Leon a răsunat cu forță în sufletul scriitorului român Mircea Cărtărescu. "Mă consider un intelectual umanist" – a spus el – "un om de centru, un om care încearcă să-și însușească toată cunoașterea și toată înțelepciunea strămoșilor noștri și a contemporanilor noștri. De aceea încerc să scriu nu doar pentru oamenii care trăiesc astăzi, ci și pentru scriitorii de la care am învățat să scriu."
Bucureștiul, ca stare de spirit
În romanele lui Cărtărescu, orașul București este adesea protagonist. Un loc descris ca un organism viu, observând: "Italo Calvino a scris o carte întreagă despre orașele imaginare, Orașele invizibile (Le città invisibili), și cred că fiecare scriitor are propriul său oraș invizibil, cel pe care el sau ea l-a inventat, care nu este identic cu orașele reale ale lumii". Și, în acest sens, explică cum Borges a inventat Buenos Aires, Lawrence Durrell – Alexandria, iar Dostoievski – Sankt Petersburg. "Eu am propriul meu oraș" – continuă Mircea Cărtărescu – "și sunt fericit că îl am, pentru că Bucureștiul este mai mult decât un oraș, este o stare de spirit și este un alter ego pentru mine. Îl iubesc și, uneori, îl urăsc, am o relație foarte complexă cu el, dar cu siguranță mă reprezintă."
Un vis colectiv
Viziunea și dimensiunea onirică sunt elemente recurente și structurale în opera lui Cărtărescu, potrivit căruia realitatea este unul dintre vise. "Cred că în timpul zilei" – precizează el – "trăim un vis colectiv, dar noaptea fiecare dintre noi are propriile vise, propria lume rotundă și sferică a imaginației. Visele sunt foarte importante pentru mine, deoarece cred că am învățat multe de la marii scriitori care au dat formă viselor mele în fiecare noapte."
